Eficiență
maximă, costuri
Suntem o companie nouă, de tip start-up, înființată pe criteriile economiei sociale, cu finanțare prin programul START-UP ACCES ÎN ECONOMIE SOCIALĂ - POCU/449/4/16/128185, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din fondul social european prin programul operațional capital uman 2014-2020.
Societatea a obținut atestatul de întreprindere socială seria BZ/A nr. 0058 din 18.02.2021.
· De ce să alegi serviciile de închirieri nacele pentru lucrările tale la înălțime?
Timpul este o resursă foarte prețioasă și ideal este sa fie folosit cât mai eficient.
Când vine vorba despre lucrările la înălțime, timpul de lucru se mărește considerabil deoarece este necesară instalarea unor sisteme complicate de schele a căror montare și demontare necesită timp și personal specializat. În plus, riscul accidentărilor pentru personalul de intervenție devine destul de mare dacă nu se folosesc aceste sisteme de acces pentru lucrul la înălțime.
Metodele clasice, riscante, scumpe și de cele mai multe ori, insuficiente pentru accesul la înălțimi de peste 5 metri, precum schela sau scara sunt acum înlocuite cu succes de nacele.
Nacela este o platformă de lucru aerian, care permite ridicarea și staționarea la o anumită înălțime a unuia sau a mai multor lucrători.
· Ce avantaje oferă serviciile de închirieri nacele?
Datorită eficienței lucrului cu ajutorul unei nacele cererea pentru aceste utilaje a crescut foarte mult în ultimii ani. Totuși, costurile de achiziție, întreținere și autorizare ISCIR sunt destul de mari și nu sunt justificate decât în cazul folosirii lor zilnic.
Serviciile de închirieri nacele oferă acum posibilitatea folosirii acestor utilaje și pentru lucrările ocazionale la prețuri acceptabile, mobilitate și versatilitate deoarece te poți apuca imediat de lucru după ce nacela a sosit în locația ta.
· Avantajele închirierii nacelelor față de sistemele clasice
Nacela oferă acces în locuri dificile
Cu ajutorul sistemului tip „foarfecă” sau a brațului ridicător și diverselor tipuri de extensie a platformei sau de rotire ale nacelei, aceasta îți oferă acces ușor chiar și peste obstacole, vegetație înaltă, la zone fără suprafețe plane precum acoperișurile abrupte sau tavanele înalte, fără să fie nevoie să demontezi rafturi sau să muți marfa.
Nacela îți economisește timpul și banii
Sunt situații când ai de înlocuit/reglat un echipament care se afla la 10 metri înălțime, operațiunea de înlocuire/reglare dureaza 10 minute, dar montarea/demontarea schelei poate dura 2-3 ore. Dacă folosești nacela închiriată, operațiunea poate dura, cu totul, maxim 45 minute si nu ai nevoie de personal suplimentar în afara de tehnicianul care va face înlocuirea/reglajul echipamentului.
Nacela oferă siguranță
Suprafața plană și foarte stabilă permite intervenția specialiștilor cu ușurință și fără riscuri de accidentare dacă se respectă manualul de utilizare și măsurile de Securitate și Sănătate în Muncă specifice lucrului la înălțime.
De asemenea, nacela este prevăzută cu sisteme de siguranță avansate.
Nacela oferă cel mai bun raport calitate-preț
Montarea unei schele sau folosirea mijloacelor nesigure de lucru la înălțime înseamnă timp consumat. Nacela se ridică rapid și susține mai multe persoane pe platformă în siguranță maximă. Nacela îți oferă acces în spații înguste, între rafturi, printre copaci, sub balcoane sau streșini înalte, etc. Lucru imposibil de atins cu schele clasice sau daca este posibil, costurile sunt mari.